Consultanţa prin telefon: Program L-V 09:00-18:00
0377.101.403
Cosul tau (0 produse)

Nu aveţi niciun produs în coş.

Total plata: 0,00 lei

Finalizează comandă
 

Cum îți alegi placa de snowboard


IMG_3059

Placa de snowboard este elementul central al activității pe care urmează să o întreții pe toata perioada iernii iar după ce esti prins, este elementul central al vieții tale până vine următoarea iar și tot așa (e un cerc vicios).

Pentru că urmează să intri în această lume a devoratorilor de zăpadă, aș vrea să îți vin în ajutor cu niște sfaturi pentru ca experiența ta să fie cât mai plăcută și știu că alegerea plăcii este din ce în ce mai grea datorită zecilor de producători și de modele pe care le găsești pe piață.

Înainte să începem trebuie să te anunț (și să te dezamagesc puțin) spunând că DESENELE DE PE EA NU SUNT IMPORTANTE așa că ai grijă ce vei alege atunci când ești hotărât să faci pasul acesta fiindcă vei căuta FUNCȚIONALITATE în primul rând.

  1. Alege în funcție de nivelul la care ești.

Ai văzut placa aia model pro care are un design mult prea tare și forma e mai mult decât interesantă! Sigur vei atrage toate privirile la prima ta ieșire cu snowboardul. E greu să treci peste acel hype inițial când simți că ați fost făcut unul pentru celălalt dar ca în orice relație sănătoasă, mai trebuie să intrăm în contact și cu latura noastră rațională. Dacă ești începător va trebui să alegi o placă cu un design specific pentru începători care este mai forgiving și care  îți permite să faci mai ușor primii pași în acest sport. Pentru intermediari va trebui sa ai mare încredere în tine sau în instructorul tău când vei alege fiindcă acestea se găsesc atât sub forme de beginner intermediate dar și intermediate advanced.

  1. Stilul de dat

Atunci când ne alegem placa trebuie să avem în gând și pe unde am vrea să ne dăm și ce am vrea să facem cu ea. Pentru începători o placă all-mountain este absolut perfectă dar odată cu progresul vom începe să ne identificăm cu un stil anume. Unii din noi sunt în căutarea libertății și a descoperirii noilor teritorii așa că ne vom simți cel mai bine în backcountry cu o placă de freeride în timp ce alții se vor simți cel mai bine în park dând rotații și slideuri pe elemente. În același timp o parte din cei ce își au rădăcinile în schi vor căuta acea senzație de viteză și control pe pârtie.

Pentru fiecare stil de dat fie că ești park rat, euro carver sau lost freerider există un brand și un producător care a făcut placa destinată ție! Trebuie doar să fii atent și să îți asculți dorințele cu atenție.

  1. Tipuri de plăci

Acum că te-ai hotărât asupra stilului de dat, a venit momentul să îți alegi forma plăcii.

3.1  All-mountain

Plăcile all-mountain sunt construite pentru a fi folosite pe orice tip de teren. Fie ca mergi pe o pârtie proaspăt amenajată, fie că ieși la o zi de powder sau intrii în parc, se vor descurca în orice condiții. O mare parte din snowboarderi aleg aceste modele pentru versatilitatea pe care o oferă. Dacă ești un începător, nimic nu îți vine mai bine decât o placă all-mountain.

3.2 Freestyle

Plăcile de freestyle (le mai numim și de park) sunt de obicei mai scurte iar ele cât și riderul se simt ca acasă pe railuri, în parcuri, mergând în switch și așa mai departe. Acestea de obicei au o formă true-twin. Pentru cei ce vor să iasă uneori și la o mică plimbare prin pădure există varianta mai confortabilă de all-mountain freestyle care face ca placa ta de all-mountain să fie mai jucăușă și mai poppy decât clasicul all-mountain.

3.3 Freeride

Dacă îți place să descoperi și să explorezi cât mai mult teren in afara pârtiei, place de freeride este pentru tine. Acestea sunt de obicei mai rigide și vin în dimensiuni mai mari decât restul plăcilor. De obicei acestea au o formă direcțională fiindcă sunt folosite mai rar în switch.

3.4 Powder

Acestea sunt plăcile care se scaldă în valuri de powder. De multe ori sunt asociate cu cele de freeride dar o trăsătură cheie a acestor modele este noseul mai lat și tailul mai îngust special făcute pentru a putea mai cârmi mai bine prin the white stuff. Acestea de obicei au forma rocker pentru a ajuta la plutire.

3.5 Split-Board

Daca esti un adevarat back-country adventurer mereu vei visa la propriul split. Acestea sunt construite pentru a se putea separa și a merge pe ele la deal ca pe schiul de tură.

NU UITAȚI!: Pentru activități ce implica datul in afara pistelor sau a zonelor considerate nesigure de către serviciul Salvamont nu uitați să vă echipați corespunzător cu toate echipamentele de protecție pentru avalanșă care implică transceiver, sondă, lopată si rucsac cu airbag!

  1. Forma, Rocker, Flex

Atunci când ne vom alege placa de snowboard ne vom confrunta mereu cu dilema formei acesteia. În principiu avem trei forme mari si late din care ne putem alege și anume Directional, True Twin si Directional Twin.

4.1.1. Directional

Cea mai folosita forma in randul freeriderilor este Directional datorita faptului că sunt construite pentru a merge într-o singură direcție. De obicei au un tail mai rigid si un nose mai moale pentru a menține stabilitatea la carving agresiv și viteze mari. Fiind construite predominant pentru zone cu powder și zăpadă neamenajata, plăcile direcționale vor avea și găurile pentru legături setback (mai aproape de tail).

sm6031_430_directional

4.1.2 True Twin

Ne referim la o formă twin atunci când placa are atât noseul cât și tailul identice din toate punctele de vedere ale construcției. Legăturile vin exact la mijloc pentru un plus de echilibru, aceste plăci fiind preferate în park fiindcă nu ai nicio problemă să mergi în switch cu ele.

sm6031_430_true-twin

4.1.3 Directional Twin

Un hibrid între placa de freeride și cea de park, având formă de twin dar construcție direcțională (tail rigid și nose moale). Directional Twin sunt preferate pentru plăcile all-mountain și freestyle.

sm6031_430_dir-twin

4.2 Rocker-ul

Este forma pe care o are placa privita din lateral, modul în care are contact cu zăpada. Forma este asemănătoare cu cea a unei banane, ea iti va da

sb_guide_rocker

4.2.1 Camber

Este forma clasica a plăcii de snowboard care vine cu un super control și oferă un pop nemaipomenit.

sb_guide_camber

4.2.2 Flat

Asa cum îi spune și numele, placa flat sau zero camber este dreaptă, fără nicio forma. Este perfectă pentru park fiindcă e foarte forgiving dar face și un all-mountain extraordinar.

sb_guide_rfr

4.2.3 Hibrid

Acestea vin în diverse forme de genul camber-rocker-camber si vor ajuta pentru a obține un pop mai mare și o mai mare precizie pe pârtie dar și în park.

sb_guide_crc

Exista diverse variații de rocker-camber pentru a te ajuta să obții un maximum de performață în mediul în care te dai.

4.3.1. Flex

O placă se poate flexa pe două axe principale: pe lungime (cel mai important) și pe lățime.

Un flex mai mare (placa mai moale) este mai forgiving la întoarceri și sunt preferate de riderii începători și mai ușori sau de park riders. O placa mai rigidă îți va da mult grip la întoarceri și va ține la viteze mai mari.

  1. Lungime, lățime, sidecut

Una dintre cele mai comune întrebări pe care le are boarderul începător este ”care e lungimea potrivită pentru mine?”. Pentru a alege placa perfectă pentru tine vei avea nevoie de două instrumente esențiale și anume o ruleta pentru măsurat înălțimea ta și un cântar J. După ce vei afla aceste două valori nu mai trebuie decât să fii sincer cu tine pentru a afla la ce nivel te afli și poți alege ceea ce e mai bun.

5.1 Lungime

În funcție de ceea ce te pasioneaza vis-a-vis de snowboard vei alege o lungime corespunzătoare. Așadar daca vrei să îți petreci timpul cât mai mult în afara pârtiei, la freeride vei căuta o placă mai lungă pentru mai mult speed și stabilitate.  Pe de alta parte dacă te vei da în park vei vrea ca placa ta să fie puțin mai scurtă.

Am pregătit mai jos și un tabel care te va ajuta să îți alegi mai ușor dimensiunea potrivită în funcție de înălțime.

Înălțime Rider (cm) Lungime Placa (cm)
109cm 90-105
124cm 110-120
137cm 115-130
147cm 125-135
155cm 130-140
160cm 135-145
163cm 140-150
165cm 145-152
168cm 148-153
170cm 150-155
173cm 152-155
175cm 153-157
178cm 154-159
180cm 155-160
183cm 156-162
185cm 157-163
188cm 158-166
191cm 159-167
193cm 160-170
3480452-snowboarder

5.2. Lățime

Pentru a nu face toe/heel drag ideal este ca pentru o persoană ce poartă la boots mărimea US 11 (barbați)/ US 10 (femei)  și mai mare să apeleze la plăcile wide. Drag-ul îți va tăia din performanțe și nu va fi deloc plăcut când vei avea bootul julit și orgoliul la fel atunci când cazi la viteză mare.

5.3 Sidecut

Sidecut-ul este reprezentat de adâncimea cantului în interior.

Un sidecut mai adânc (mai puțini cm) te vor lăsa să faci carvuri mai agresive și se vor mișca mult mai ușor pentru începători dar și în park.

Un sidecut mai larg te va ajuta să plutești mai bine pe zăpadă afânată și va face o treabă foarte bună la datul în viteză pe crustă.

Vezi oferta de placi pentru snowboard