• Scurt ghid de întreținere a echipamentului

    Odată cu venirea iernii gândul nu îți mai pleacă de la ieșirile pe munte unde e zăpada cea mai mare. Fie că e o zi cu powder ca în filme sau o zi în care pârtia este o pistă de F1, schiurile sau placa ta trebuie să fie în cea mai bună formă astfel ca tu să poți progresa pe zi ce trece și să nu ai nici un impediment indiferent de textura zăpezii.
  • Cum să ne păstrăm uscați indiferent de condiții

    Sezonul ploios este aici iar iarna este chiar după colț așa ca probabil deja te gândești să scoți din debara hainele impermeabile fiindcă știm că nu ești un fan al umbrelei mai ales când vine vorba de urcat pe munte. Fie ca mergem la alergare, o tură cu bicicleta sau o tură foto pentru a prinde cadrele acelea cu lumină bună, posibilitatea de a ne uda este din ce în ce mai crescută. Pentru ca ne plac echipamentele pe care le avem și nu vom renunța la ele, folosirea tratamentelor de impermeabilizare sau de păstrare a impermeabilității sunt imperios necesare. Acestea își vor păstra proprietățile iar viața le va fi prelungită considerabil.

Produse de la 11 la 12 din 12 total

Pagină:
  1. 1
  2. 2