Concursuri
Jibbing Urban Incendiar la Baia Mare
3 Feb
Wintermag are onoarea să vă invite la cel mai tare concurs de jibbing uban din România în calitate de partener media al evenimentului! Susţinem toate mişcările de acest gen şi suntem alăuri de băieţii de la five-O care au muncit mult pentru ca acest eveniment sa aibă loc.
Pe 26 februarie clubul sportiv five-O îşi scoate cele mai faine jucării din tolbă ÅŸi îi cheamă pe toÅ£i copiii la joacă în ospitalierul oraÅŸ Baia Mare pentru “Burn The Streets”, cel mai provocator concurs de snowboarding ÅŸi freeskiing de până acum. Date exacte: un parcurs de jibbing complex ÅŸi progresiv în buricul târgului, un buget sănătos ÅŸi, evident, cei mai buni rideri de pe zonă, pregătiÅ£i să ia cu asalt elementele.
Burn The Streets este prima iniţiativă a clubului five-O în spaţiul urban, dar în acelaşi timp una îndelung aşteptata şi plănuită pe-ndelete. Locul de desfăşurare al evenimentului este Platoul Bucuresti din centrul oraşului, amplasament ce garantează un public numeros şi o expunere excelentă.
Parcursul conceput special pentru jibbing este cel mai polivalent şi mai îndrăzneţ pe care l-a vazut scenă românească până acum şi teleportează evenimentul într-o clasă aparte. Structura este un conglomerat de lemn şi metal care va fi acoperită cu mai bine de 200 de metri cubi de zăpadă sosită direct din creierii munţilor şi care va fi întreţinută întru perfecţiune de shaperii experimentaţi din brigada five-O. Obstacolele de jibbing sunt proiectate pentru a fi replicile exacte ale corespondentelor lor din perimetrul urban, de la formă până la culoare, astfel încât aroma unică a strazii să rămână nealterată.
10 snowboarderi din afara ţării şi 5 din România, cu toţii rideri de notorietate, vor fi oaspeţii oficiali ai evenimentului şi vor fi precalificaţi direct în finală. Alte 5 locuri în finală vor fi oferite celorlalţi snowboarderi prezenţi la faţa locului. Aceştia îşi pot câştiga locul în finală dovedindu-şi abilităţile în cadrul unui jam-session de calificare. Finalele se desfăşoară într-un sistem cu două runde: în prima riderii au la dispoziţie 5 încercări într-o ordine predeterminată, în timp ce a doua este un jam-session la liber. Concursul de freeskiing are un format open.
Programul concursului:
10:00 – deschiderea evenimentului/antrenamente
16:00 – jam-session de calificări
17:00 – concurs de freeskiing în sistem de jam-session
18:00 – antrenamente pentru finalişti
19:00 – finala (runda 1) – 5 trick-uri/rider
20:00 – finala (runda 2) – jam-session
22:00 – afterparty
00:00 – ceremonie de premiere
00:15 – petrecerea continuă!
Un aspect deosebit din cadrul Burn The Streets este competiţia foto/video ca parte integrantă a evenimentului. Pe lângă fotografii şi cameramanii oficiali, Burn The Streets oferă 10 acreditări foto şi încă 5 pentru echipele de filmare înscrise, toate cu acces complet la parcursul competiţional. Fotografii au la dispoziţie o săptămână pentru a livra organizatorilor un pachet cu minim 10 fotografii realizate în cadrul evenimentului, iar echipele de filmare au timp o lună după eveniment pentru montajele lor tematice. Tot materialul foto/video va fi postat online şi va fi jurizat transparent, într-o permanentă comunicare cu publicul.
Fiind un concurs de nivel european, menit să atragă riderii de top, bugetul de premiere al Burn The Streets este pe măsura pretenţiilor. Locul întâi la snowboarding va primi 1000 EUR cash, iar ceilalţi doi ocupanţi ai podiumului, cel mai bun freeskier, cel mai iscusit fotograf si echipa de filmare cu cel mai bun montaj vor câştiga şi ei premii consistente.
Petrecerile de final memorabile care ţin până în zori sunt semnătura oficială a five-O şi cireaşa de pe tort. Afterparty-ul cuprinde ceremonia de premiere, plasată intenţionat pentru a menţine suspansul şi pentru a potenţa satisfacţia celor prezenţi. Pentru cei mai mulţi participanţi, petrecerea este aproape la fel de importantă ca şi evenimentul în sine, 500 de oameni bine dispuşi fiind un număr obişnuit după standardele five-O.
Burn The Streets este un eveniment organizat de five-O in parteneriat cu Consiliul Local si Primaria Baia Mare, cu sprijinul Burn, Hotel Rivulus, Blue Tomato, Loading Media si SuperSki Cavnic.
Nu uitaţi: Baia Mare + Jibbing = Love!
Vezi cum a decrus ultima ediţie a concursului de jibiing organizat de five-O in 2010:
Și câștigătorul este…
8 Dec
După deliberări care au durat câteva zile iată că a venit momentul să anunțăm câștigătorul concursului Lustruieşte-ţi clăparii pentru că Moş Nicolae îţi aduce premii de la Wintermag!
Mulțumim tuturor participanților, mulțumim pentru vorbele drăguțe pe care le-ați scris despre noi în linkul publicat.
Aș dori să vă spun ca am folosit o metodă mai tehnică de extragere care credem noi ca aduce mai multă transparență procesului de alegere a câștigătorului. Vă rugăm să ne lăsați în comentarii părerea voastră (bună sau rea) despre modul în care am extras câștigătorul, eventual comparând cu metoda clasică de a filma o extragere dintr-o pălărie/căciulă
Fără alte prelungiri, mai jos aveți filmulețul extragerii, unde am folosit serviciile oferite de Random Line Picker.
Câstigătorul este deci: Berechet Alin Eugen. Bravo!
Vom intra în contact cu el și sperăm să ne trimită măcar un filmuleț cu el împreună cu pantalonii de protecție ca să se vadă că fundul lui va fi protejat iarna asta
Mai jos avem și dovada faptului ca Alin a pus link pe propriul ( și personalul lui facebook ) către Wintermag.
Vă felicităm și vă multumim celorlalți participanți la concurs. Iarna deabia a început, vă invităm să ne urmăriți în continuare pentru că va fi o iarnă plină de concursuri, promoții, oferte speciale din partea noastră.
Încă o dată felicitări tuturor și la cât mai multă zăpadă iarna asta!



