Cum îmi aleg ochelarii de schi și snowboard? - Partea 2 - Tipuri de lentile și tehnologii


920c2303a5a8f2180b0835ea08dc29db

Probabil toate discuțiile astea despre lentile deja te-au făcut să te întrebi și de câte lentile are nevoie un om ca în sfârșit să se poată da fără nicio problemă?

1. Tipuri de lentile

Din fericire foarte mulți dintre noi scapă folosind doar un singur tip fiindcă aleg să se dea numai în zile însorite sau ies de puține ori ceea ce nu va constitui un mare inconvenient. Pentru restul populației însă, ideal ar fi să avem mai lulte tipuri de ochelari sau lentile pentru orice tip de vreme. Pentru asta o pereche de ochelari cu lentile schimbabile este cea mai bună și bineînțeles cea mai economică opțiune.

    Lentilele schimbabile sunt ideale pentru cei ce petrec mai mult timp pe munte iar producătorii au venit cu o mulțime de metode ingenioase pentru ca schimbarea acestora să fie cât mai rapidă și mai ușoară. Cumpărarea unor ochelari de acest fel poate fi inițial mai scumpă dar pe termen lung se va dovedi o investiție destul de avantajoasă.

    Pentru că au fost lăudate atât de mult, hai să ne uităm și la tehnologia din spatele bucăților de plastic, care ne fac zilele mai ușoare și mai plăcute.

    Factorul de protecție UV

    Majoritatea producătorilor acum folosesc protecție UV chiar și pe cele mai basic modele. Intensitatea radiaților crește odată cu altitudinea iar protecția ochilor tăi este destul de importantă fiindcă lentilele vor împiedica obosirea ochilor și distrugerea retinei.

    Lentilele oglindă (ionizate)

    Pe lângă faptul că te vor ajuta să arăți übercool pe munte, acel strat aplicat pe suprafața lentilei va ajuta la filtrarea mai bună a luminii și va reduce din factorul de strălucire care te va ajuta să observi mai bine și mai clar toate denivelările și textura zăpezii.


    • 0 lei


    • 0 lei


    • 0 lei

    Lentilele Polarizate

    Atunci când lumina lovește ochelarii, proprietățile acestora vor reduce din strălucire ceea ce te va ajuta să observi mai bine denivelările, chiar mai bine decât la lentilele ionizate. Lentila polarizată este perfectă pentru a reduce oboseala ochilor și afectarea acestora. Unii sportivi însă preferă să nu le folosească pentru ca lentilele polarizate pot scădea prea mult gradul de strălucire a zăpezii. Aceștia optează pentru lentile nepolarizate pentru a observa mai bine suprafețele înghețate de pe pârtiile amenajate.

      Lentilele duble

      Știm cu toții că o pereche de ochelari aburiți sunt cel mai nasol lucru care se poate întâmpla atunci când ești pregătit de prima ta tură pe linia la care ai tot visat să o dai. Lentilele duble creează o barieră termică, care va reduce risul de aburire în mod semnificativ. Acestea sunt mult mai eficiente decât cele cu un singur strat și din fericire majoritatea producătorilor care se respectă le folosesc.

      Lentile Photocromice

      Asemenea ochelarilor de vedere, acest tip de lentilă se adaptează la cantitatea de lumină primită în funcție de intensitatea radiațiilor UV. Marele avantaj este că sunt extrem de versatile în orice tip de condiții. Punctele în minus vin din partea timpului care durează până acestea se vor adapta care poate însemna câteva minute (NU ORE!)

        2. Ventilarea

        Orice pereche de ochelari de la un producător serios va avea aerisiri. Acestea contribuie la prevenirea aburirii și la calitatea experienței tale pe zăpadă. În funcție de brand vei vedea tot felul de sisteme care mai de care mai ingenioase, inclusiv cu mici ventilatoare cu baterii. Indicat este ca în momentul cumpărării ochelarilor să verifici compatibilitatea acestora cu casca astfel încât să nu acopere aerisirile.

          3. Rama ochelarilor

          A doua parte importantă a ochelarilor este reprezentată de ramă. Aceasta are trei mari scopuri destul de intuitive și anume să păstreze lentila în loc (d’oh!), să păstreze zăpada departe de ochișorii tăi și să fie cât de confortabili cu putință. În principiu majoritatea ochelarilor își vor îndeplini primele două scopuri dar pentru păstrarea confortului va trebui să lucrezi puțin fiindcă doar tu știi ce ți se potrivește cu adevărat.

          4. Dimensiunea ramei.

          Pentru majoritatea oamenilor se potrivesc mai multe dimensiuni dar nu poți să știi niciodată care este dimensiunea ideală pentru tine. Un mod ușor de a alege dimensiunea este în funcție de mărimea căștii de protecție. Aceasta de multe ori va corela cu dimensiunea ramei ochelarilor așadar dacă porți o cască M, cel mai probabil vei alege o pereche M și tot așa.

          Hai să continuăm cu câteva guidelines doar ca să fim siguri că ai prins mișcarea:

          Small size- Se potrivește de obicei copiilor sau persoanelor cu fețe mai mici.


          • 0 lei

          Medium size- Se va potrivi majoritatea adulților iar pe lângă culori și uneori tehnologii special dedicate femeilor sunt unisex.

            Large size- Designul acestora este făcut pentru persoane cu fețe mai mari dar sunt o bună alegere și pentru cele ce caută puțin spațiu între față și lentilă.

              5. Over the Glasses (OTG) - Pentru cei dintre noi care poartă ochelari de vedere, producătorii s-au gândit la o formă a ramei care permite un spațiu în plus pentru ca brațele ochelarilor să încapă fără a produce un disconfort. Recomandarea noastră dar și a producătorilor este ca aceștia să fie probați înainte de cumpărare pentru a se asigura un maximum de confort.

                6. Oversized - Vederea periferică este din ce în ce mai apreciată în rândul riderilor iar producătorii s-au gândit la asta! Multe branduri încep să scoată ochelari oversized pentru acei ce caută să vadă cât mai mult în jurul lor! Sunt o alegere perfectă pentru snowboarderi, care au nevoie de o vedere periferică mai vastă si pentru park rats care au nevoie să observe obstacolele dar și să poată prinde landingul în timpul rotației.

                  Extra tips:

                  Ochelarii trebuie să stea perfect pe fața ta fără să te ciupească sau să te strângă de nas. Dacă simți cea mai ușoară urmă de disconfort caută o altă pereche.

                  Pentru a evita aburirea ochelarilor încearcă să cureți zăpada în exces scuturând-o, evită să dai cu mănușile fiindcă poți zgâria lentila și nu uita să descoperi aerisirile mereu.

                  Caută să fie compatibili cu casca. Nu fă ca autorul articolului fiindcă toată lumea va râde de tine!

                  _MG_4894

                  Vezi oferta de ochelari pentru schi si snowboard